bohariuc.ro

Sindromul Stockholm și “țara noastră e superbă”

Fri, 03 May 2024 00:00:00 GMT

De fiecare dată când ies din România amestec relaxare, stare de bine, nervi și dezamăgire. Rezultatul este un mix gri, pe care nici șobolanii nu l-ar mânca. Are un gust ușor dulce, dar și ceva amar care persistă vreo 2 zile pe vârful limbii.

Trebuie să fii cu adevărat ignorant ca să nu realizezi cât de mult rămâne România în urmă. Nu vreau neapărat să transform acest articol într-o lamentare despre cât de rahat este România, dar dacă tot am un gust amar… cucută la toată lumea!

Da, dar totuși România se dezvoltă…

Nu putem ignora faptul că anumite lucruri se schimbă. Parcă, parcă încep să se miște lucrurile, nu? Parcă, parcă nu mai suntem la coada Europei.

Compararea cu țările din vest a fost mereu o eroare logică. Nu poți pune România pe același piedestal cu fostele imperii, cu țări care au avut un avantaj semnificativ, care s-au descurcat mai bine chiar și după al doilea Război Mondial. Mă refer aici în special la țările care au făcut parte din blocul estic, țări cu statut de aliat al Uniunii Sovietice.

Nu poți compara România nici măcar cu Cehia sau Polonia, nu mai vorbim de comparații cu Olanda sau Germania.

Totuși, dacă ne uităm în jurul nostru: se construiesc autostrăzi, IT-ul bubuie (facem outsourcing la greu – bine, rău? vom discuta în alt articol despre asta), avem zone superbe (munte, dealuri, câmpie, mare), avem olimpici și, conform dacopaților: tuneluri dacice.

Ei bine, toate acestea plus ultra-naționalism și populism contribuie la doza de praf în ochi care alimentează sindromul Stockholm.

Cam cât ai fi dispus să aștepți?

Bine, țara bubuie, mierea curge prin țevile de termoficare sparte din București, dar ele se repară, iar într-o zi vom avea pielea mai fină pentru că mierea va ajunge și în țevile din apartamentele noastre. Va fi peste 20 de ani, dar mai contează?

Dacă ai ocazia să te plimbi măcar 2 zile în altă țară (nu e nevoie să mergi foarte departe – până în Budapesta sau Viena e suficient) o să simți cucuta despre care vorbeam la început.

Brusc îți dai seama că dincolo de granițele țărișoarei noastre există autostrăzi, curățenie, bun simț.

Brusc îți dai seama că lucrurile cu care te chinui tu sunt the basics pentru alții.

Brusc îți dai seama cam ce pierzi dacă nu ai infrastructură. Acces la servicii, educație, afaceri. Tudor Galoș a scris un articol pe tema infrastructurii și a spus-o destul de bine.

Dar lucrurile se schimbă și în România, nu? Întrebarea este: cât ai fi dispus să aștepți pentru a ajunge la nivelul țărilor care sunt deja acolo de vreo 20 de ani?

Ne mințim ca să nu doară atât de tare

Nu știu cum a fost la voi, dar eu am trăit acele momente din copilărie când așteptam să înceapă școala, nu pentru darul cunoașterii, ci pentru că îmi cumpăram haine noi.

Cam așa este și cu schimbarea, așteptăm ceva care la un moment dat ne va da o doză de dopamină.

Îmi vine să vomit când văd în jurul meu truisme și dulcegării care pictează România ca o fată virgină cu pielea albă, cuminte, îmbrăcată în alb cu coroniță din spice de grâu (vezi podcasturile și intervențiile lui Morar la Zu, dar bea 2l de lămâie stoarsă înainte).

În această perioadă (mai 2024), când este campanie electorală, se vede cel mai clar câtă salivă se transferă pe curul națiunii prin promisiuni, motive ultra-naționaliste, populisme și apel la emoții banale. Nimic concret, doar rahat la malaxor.

Toate aceste lucruri contribuie la un limbo care devine status-quo: e de rahat, dar e țara mea, așteptăm să se schimbe. Prizonieri bătuți de agresor care tac, înghit și acceptă bătaia pe umăr cu un zâmbet tâmp, de la cel care tocmai i-a luat pe la spate. Lasă, că mâine poate nu doare atât de tare.

Lucrurile care ne deranjează: copiii

Thu, 02 May 2024 00:00:00 GMT

S-a inflamat iar internetul când un restaurant din București le-a cerut respectuos clienților să aibă grijă de copii.

Context, via EduPedu:

Patronii localului au afișat un mesaj în care clienții însoțiți de copii sunt rugați să-i monitorizeze „tot timpul”, iar cei mici trebuie să „rămână așezați la masă pe toată durata vizitei la restaurant”. În mesaj se mai arată că „alergarea între mese și în zona restaurantului prezintă un risc de rănire, inclusiv deplasări, căderi și ciocniri cu mobilierul sau alți clienți”. Între altele este menționat și „respectul pentru personal” și „pentru alți oaspeți” care ar putea fi deranjați de copiii care le-ar putea „perturba experiența culinară”.

Câteva lucruri și păreri personale, care vin de la cineva care nu are copii:

Cui îi place să vadă copii alergând printre mese când merge să bea o bere la terasă?

Probabil nu multora, dar de asta au apărut restaurantele cu spații de joacă dedicate copiilor, zone pentru adulți sau pur și simplu restaurante adult-only. Ce zic e că în locurile un pic mai civilizate s-au găsit metode care să împace și capra și varza.

Mai există și bunul simț – nu te duci la restaurant cu copiii, tu bagi 4 beri, juma de pachet de Winston și lași odrasla să-și facă de cap.

Copiii au energie, e normal să se plictisească, dar poate e util să nu vezi locurile astea ca niște playgrounds unde “nu contează, e copil, ce vrei să fac?”. Poate un pic de educație? Poate.

Pe de altă parte – te deranjează? Pleci, simplu. Sau spui ce te deranjează la fața locului, încerci să ridici mânuța politicos.

Copiii care plâng în tren / avion

Pentru trenuri, la fel există soluții: chiar ieri am mers cu trenul în Cehia – există vagoane dedicate pasagerilor cu copii sub 10 ani. Există vagoane “de liniște”.

Altfel, există airpods cu Noise Cancelling.

Taberele pro & cons nu rezolvă nimic

Am senzația uneori că România e teritoriul debate-urilor, iar când apare câte un subiect de genul ne aliniem frumos pe 2 coloane, una în stânga, una în dreapta, pregătim ciomagul și așteptăm startul ca să urlăm “ba pe a mă-ti!”. Soluții, canci. Un pic de înțelegere de ambele părți, ridicat mâna când ceva ți se pare greșit și spus pe un ton cât se poate de pașnic și pragmatic – că așa se dezvoltă o societate, nu cu m00ie pe Facebook.

#travelLog: Salut din Praga

Sun, 28 Apr 2024 00:00:00 GMT

17 grade, soare, dar poți sta cu geacă. Bate vântul în ceafă. Nu e nici cald, nici rece, e fix cum trebuie. Și e și apă caldă.

Deci, nu suntem în București.

Stau pe terasa hotelului la care ne-am cazat în Praga. E a doua oară când vizităm orașul și e lesne de înțeles că ne-a plăcut.

De ce scriu despre asta?

Pentru că a trecut ceva vreme (niște ani) de când n-am mai scris ceva care să nu fie work-related – din lipsă de timp, în principiu. Și pentru că peste niște ani vreau să văd cum arăta pentru mine orașul ăsta “la cald”.

Sună ca descoperirea apei calde, dar a început să ne placă să călătorim – anul trecut am bifat Praga, Amsterdam, Vienna, Varșovia.

De asemenea, articolul poate servi ca un ghid pentru cei care vor să călătorească în acest minunat oraș.

De ce ne-am întors în Praga?

În mod normal concediile noastre se lasă cu febră musculară, pentru că în ciuda condiției fizice bazate pe burgeri și pizza reușim să parcurgem aproape 10km/zi. Sau mai mult: anul trecut am ajuns la 70 în patru zile în același oraș.

Tura asta am zis că vrem să ne comportăm ca niște plante care înverzesc la soare – avem nevoie de asta.

Și, pentru că nu suntem fani Grecia sau alte destinații cu plajă și români am zis să venim din nou aici, unde e multă verdeață, liniște (în afara zonelor frecventate de turiști) și un pic mai mult vest.

Prima zi – vineri 26.04

La 00:00 încă făceam bagaje, începute timid de pe la ora 20:00. Vreo 2 ore de somn mai târziu eram în drum spre aeroport.

40 min în Lounge-ul de la Otopeni (care e f decent, btw), câteva țigări fumate care să pompeze nicotină pentru 2h de zbor and off we go. Am plecat și am ajuns la orele stabilite.

Am venit cu Tarom, fiind de altfel singura variantă fără escală în perioada asta – anul trecut am venit cu Wizz, dar aparent au anulat mai multe zboruri în Europa în ultima perioadă din cauza unor verificări tehnice la avioane.

Am ajuns la aeroport, what now?

Fiind cu 2 trollere de cală după noi am luat un Uber. Variantele de transport sunt destul de variate, așa că:

Am avut la dispoziție Uber Airport (furnizorul principal de Taxi Services pentru Vaclav Havel Airport) – fixed price, dar mai scump, am plătit 736 czk / 145 lei pentru 22km / 30 min / dimineața la ora 9. Le găsești direct la ieșirea din aeroport. După plasarea comenzii iei fix prima mașină care e la rând (există și niște persoane care te ghidează), prezinți PIN-ul care apare în app and that’s it. Mașinile sunt inscripționate cu Uber Airport și sunt din clasa Premium – Volvo S60, Skoda Superb, Toyota Camry.
Alte variante:
- Bolt / Uber – varianta “simplă”, mai ieftin (cu 30 – 40%), preluarea se face de la etajul 2. Prețurile în schimb pot varia în funcție de cerere.
- Transport în comun, cea mai civilizată metodă: Bus + metrou / tramvai. Puteți cumpăra bilete de acolo sau prin aplicația Pid Lítačka, disponibilă și în varianta în limba engleză (mai puțin numele abonamentelor, dar sunt ușor de înțeles). De acolo puteți cumpăra și Passes – noi stăm 11 zile, am luat pass pentru o lună care costă aprox 100 lei. Altfel, un bilet valabil 30 min pentru bus/metro/tram e 6 lei. Dacă luați pass – ideal e ca fiecare din voi să aibă aplicația – telefonul e un soi de identificator unic. Aplicația e f bine făcută, pe iOS poți plăti cu Apple Pay.

Prima zi s-a dus repede și foarte lent în același timp: am ajuns la hotel, am lăsat bagajele, am plecat în centru, ne-am întors după 15, apoi am dormit lemn. Seara: plimbare, bere la Hard Rock Cafe și apoi somn.

Tura trecută am stat chiar în centru (Piața Wenceslas), însă acum am vrut să fim un pic mai departe de zarva din centru (e plin ochi de turiști).

S-a dovedit a fi o alegere foarte inspirată – stăm în Prague 8 (Nord – Est), în zona cartierului Střížkov/Prosek.

Plimbându-ne în zonă încă mă întreb dacă peste tot e așa – zone f aerisite, distanțe mari între blocuri, verdeață (efectiv sălbăticie). Aseară de exemplu am văzut random 2 arici, zona asta e cunoscută pentru numărul mare de veverițe… ceva total diferit față de București.

Praga e dovada că poți trăi într-un oraș mare, la zi cu ce se întâmplă în 2024, cu apă caldă, curățenie, zone foarte walkable și liniște. Moare Firea dacă vede câte spații de blocuri au irosit oamenii ăștia aici cu spații verzi.

Mă opresc aici, for now.

Vă las cu o poză de pe terasa hotelului. Promit că revin și cu următoarele zile. E duminică, e chill.

Ce însemna acum 20 de ani să asculți muzică

Wed, 03 Jun 2020 00:00:00 GMT

Înainte să scriu acest articol mă gândeam să fac o comparație între serviciile de music streaming pe care le folosesc. Însă încercând să-mi amintesc care a fost journey-ul meu legat de muzică am devenit brusc nostalgic și articolul de față s-a transformat într-o poveste despre cum a evoluat consumul de muzică pentru mine.

Acum 20 de ani nu existau playlist-uri generate automat în funcție de ce asculți, search-ul era practic inexistent la început și era o adevărată provocare să faci rost de muzică.

Îmi amintesc că am primit un casetofon la vârsta de 13-14 ani și o casetă cu Vengaboys (mi-a atras mama atenția, vigilentă legat de ce postez) ~~3 Sud Est.~~ Am ascultat-o și am derulat-o până am rupt banda.

Apoi am mai cumpărat o compilație cu muzica de atunci – Genius, BUG Mafia, Paraziții, Andre, Animal X și încă vreo 2-3 formații a căror nume îmi scapă acum.

La ceva timp am strâns banii de colindă cu scopul clar de a cumpăra un walkman, care costa 30 de lei (300.000 de lei atunci). O avere la momentul respectiv dată pe o chinezărie care după 30 de minute reda casetele cu încetinitorul din cauza bateriilor proaste. Chiar și așa nu vă puteți imagina cât eram de fericit. Cam acela era iPhone-ul momentului.

Apoi la vreo 2 ani după am făcut rost de un CD Player. Calitate mindblowing, tehnologie! Țin minte că am primit de la o rudă un CD cu albumul Load de la Metallica. Când prindeam clipul de la Mama said pe VH1 sau pe Atomic TV la Rockada mă simțeam mândru că am aceeași piesă pe CD. Până să îmi cumpăr un calculator mergeam pe la prieteni să „fac CD-uri cu track-uri”. Alocația se ducea pe CD-uri blank.

Apoi a urmat achiziționarea primului meu PC și descărcam albume de pe ODC / DC++, eMule sau LimeWire. Stăteam și câteva zile pentru o discografie sau chiar un album, iar uneori trebuia să aleg ce păstrez din lipsă de spațiu. Așa am ajuns să ascult primele discografii, album după album.

Primul player care reda MP3 l-am avut prin clasa a IX-a. Nu existau telefoane atunci care să fie folosite pentru redarea de muzică. Țin minte că la un an doi după (2006/2007) au început să apară „MP4-urile”. Care erau niște playere care redau și video, dar majoritatea nu aveau mai mult de 16GB, iar ecranele erau efectiv minuscule. Cam asta era inovația atunci. Țin minte că am făcut niște trocuri destul de complexe să pun mâna pe unul.

Fast forward. Avem Spotify, Google Play Music, Apple Music, Tidal, Deezer, Youtube Music și cine știe câte servicii de genul or mai fi. Toate au câteva zeci de milioane de piese iar hassle-ul pentru a da play la o piesă e close to zero. Vorbim și despre asta într-un alt articol.

Exercițiul acesta prin care mi-am amintit ce trebuia să faci să „procuri” muzică acum niște ani probabil nu prea are sens pentru generațiile actuale, dar sunt convins că peste niște ani lucrurile vor stat total diferit.

Mi se pare cumva că atunci prețuiam mai mult muzica.

E adevărat, după ce am dat de internet am cumpărat mult mai rar casete sau CD-uri, iar acum cumpăr un CD sau un vinyl doar de dragul nostalgiei și a senzației „autentice” de a asculta muzică. Dar pur și simplu puneam mai mult preț pe ce ascultam și eram nevoit să aleg cu grijă ce track-uri pun pe un CD.

Cam astea sunt amintirile mele. Promit că revin cu un review despre ce servicii de music streaming folosesc și care este setupul care reușește să-mi acopere toate nevoile.

Ce cameră și alte echipamente să aleg pentru vlog?

Sun, 31 May 2020 00:00:00 GMT

A trecut ceva vreme de când mi-am luat scule pentru video cât să mă pot apuca de chestii mai serioase, dar încă trag de mine, prins între job și diferite alte proiecte.

În ultima vreme câțiva prieteni m-au întrebat cum am filmat primele vloguri de pe canal și mi-au cerut 2-3 sfaturi legate de cum să înceapă și ei. Nu sunt filmmaker, youtuber profesionist sau vreun mentor motivațional, dar am ceva knowledge în zona asta și am reușit să prind 2-3 chestii de la alții.

Poate te-ai gândit să începi un vlog, să predai un curs online sau să o arzi ceva mai profi pe Zoom sau Skype. Ai ajuns unde trebuie.

Despre aparatură am putea vorbi probabil câteva ore, zile sau luni. însă eu consider e destul să ai o cameră cât de cât decentă, sunet cât mai bun și un setup ok în care să filmezi.

Cu puncte clickable, dacă vrei să dai skip și să ajungi acolo unde trebuie:

Camera
Sunetul
Luminile

Camera

Alege o cameră care nu te lasă falit. Unii au turnat filme și cu telefonul. Nu, serios, vezi Tangerine e filmat cu un iPhone 5S.

Cea mai mare capcană e să tragi chiulul pe net căutând ultimul model de cameră, un obiectiv cu o diafragma cât mai mare și alte tehnicalități de genul. Guilty.

Dacă bugetul îți permite eu consider că găsești o cameră decentă până în 3000-4000 de lei. Sau chiar mai puțin dacă o iei second hand. Evită camerele point and shoot. Adică ia o cameră cu obiectiv interschimbabil. Un DSLR sau un mirrorless.

Eu recomand pentru început

Canon EOS M50, 70D sau 90D
Sony A6400.

Sunt foarte decente ca preț pentru ce oferă. Poți filma însă și cu telefonul pentru început dacă ai un buget restrâns.

De ce aceste camere?

Nu costă cât 10 rate la apartament – sunt într-un range decent, 3000-4000.
M50, 90D și A6400 trag 4K
Au ecrane rabatabile pentru selfie mode
Autofocus foarte bun
În afară de M50 ai de unde alege dintr-un număr mare de obiective

Ca alternativă, dacă vrei să iei second hand vei găsi mai mult ca sigur una din camere de mai sus pe OLX și o grămadă de obiective disponibile tot acolo. 70D s-ar putea să fie cel mai frecvent și mai ieftin.

Sunetul

Un alt punct important este sunetul, iar eu consider că este poate mai important decât camera. Dacă în fundal se aude cum spală partenerul vase, aerul condiționat sau vecinul care țipă pentru că așa vrea el, probabil nu ai rezista mai mult de un minut să te uiți la un clip. Pentru că pur și simplu nu reușești să-l urmărești. Dacă cineva se va uita la vlogul tău de pe un telefon probabil va fi și mai tragic. Deci, da, sunetul e foarte important.

La urma urmei, se spune că un video nu arată bine dacă nu se aude bine.

Așa că investește într-un microfon extern sau o lavalieră. Variante sunt o groază.

SmartLav Plus de la Rode sau Movo PM10 sunt niște lavaliere OK care se pot conecta direct la telefon.

Rode Videomic / Videomic PRO sunt niște variante bune de microfoane.

Cert este că aproape orice este mai bun decât microfonul integrat al camerei. Așa că deschide portofelul pentru a cheltui câteva sute de lei. Merită. Dacă te sperie suma folosește o lavalieră conectată la telefon – SmartLav+ sau Movo PM10. Le am pe ambele și dacă nu ai o ureche antrenată rar vei observa diferențele.

Disclaimer: o parte din linkurile de mai sus sunt linkuri de afiliere, ceea ce înseamnă că dacă vei cumpăra ceva prin intermediul lor îmi cumpăr lanț de aur, Q7 și o casă cu piscină în Snagov. În realitate, de fapt s-ar putea să-mi cumpăr o cafea peste câteva luni.

Luminile

În ceea ce privește luminile, dacă ai o cameră care are o fereastră. Adică un geam… și majoritatea camerelor au… folosește-te de ea.

Poți investi și în lumini – cum ar fi un softbox sau un led panel, dar până una alta soarele este cel mai bun prieten al tău.

Evită totuși să arăți ca și cum cineva ți-a băgat o lanternă în ochi – găsește o poziție în care lumina să fie mai soft, iar umbrele să nu fie foarte dure.

Depinde și aici, evident, de buget.

Poți face treabă bună și cu unul sau mai multe led panel-uri, depinde de ce rezultat vrei să obții.

Pentru început cea mai ieftină și OK variantă e să iei niște becuri economice care se găsesc și în varianta pentru video/foto și un softbox. Alternativ, te poți orienta către un led panel, dar din experiență un led panel bun e mult mai scump decât un softbox.

Arată cam așa:

Poți găsi un softbox cu becuri pe soclu E27 sub 200 de lei – nu folosi becuri normale, incandescente, ci becuri „dedicate” video. Am pus ghilimele deoarece sunt doar niște becuri din acelea economice, fără flickering cu o putere ceva mai mare.

Evident, există și softboxurile ceva mai profi, cu lumini dedicate pe montură Bowens, însă cea mai ieftină variantă recomandabilă pornește de undeva de la 700-800 lei.

iShoot.ro / fvideo.ro sau OLX. Aici le-am găsit cel mai des.

Led panel-uri decente, de buget:

Yongnuo YN300Air / YN600 AIR – le recomand, însă un softbox mi se pare că oferă o lumină mult mai OK.

Softbox cu montură Bowens: orice softbox cu montură Bowens + Godox SL60W / SL100W should do the job – asta e varianta mai scumpă, dar mult mai OK.

Am ratat ceva, ai vrea să stăm de vorbă despre asta? Putem să o facem direct pe Facebook sau aici în comentarii.

Imagine: Aleks Marinkovic on Unsplash