Înainte să scriu acest articol mă gândeam să fac o comparație între serviciile de music streaming pe care le folosesc. Însă încercând să-mi amintesc care a fost journey-ul meu legat de muzică am devenit brusc nostalgic și articolul de față s-a transformat într-o poveste despre cum a evoluat consumul de muzică pentru mine.

Acum 20 de ani nu existau playlist-uri generate automat în funcție de ce asculți, search-ul era practic inexistent la început și era o adevărată provocare să faci rost de muzică.

Îmi amintesc că am primit un casetofon la vârsta de 13-14 ani și o casetă cu Vengaboys (mi-a atras mama atenția, vigilentă legat de ce postez) 3 Sud Est. Am ascultat-o și am derulat-o până am rupt banda.

Apoi am mai cumpărat o compilație cu muzica de atunci – Genius, BUG Mafia, Paraziții, Andre, Animal X și încă vreo 2-3 formații a căror nume îmi scapă acum.

La ceva timp am strâns banii de colindă cu scopul clar de a cumpăra un walkman, care costa 30 de lei (300.000 de lei atunci). O avere la momentul respectiv dată pe o chinezărie care după 30 de minute reda casetele cu încetinitorul din cauza bateriilor proaste. Chiar și așa nu vă puteți imagina cât eram de fericit. Cam acela era iPhone-ul momentului.

Apoi la vreo 2 ani după am făcut rost de un CD Player. Calitate mindblowing, tehnologie! Țin minte că am primit de la o rudă un CD cu albumul Load de la Metallica. Când prindeam clipul de la Mama said pe VH1 sau pe Atomic TV la Rockada mă simțeam mândru că am aceeași piesă pe CD. Până să îmi cumpăr un calculator mergeam pe la prieteni să „fac CD-uri cu track-uri”. Alocația se ducea pe CD-uri blank.

Apoi a urmat achiziționarea primului meu PC și descărcam albume de pe ODC / DC++, eMule sau LimeWire. Stăteam și câteva zile pentru o discografie sau chiar un album, iar uneori trebuia să aleg ce păstrez din lipsă de spațiu. Așa am ajuns să ascult primele discografii, album după album.

Primul player care reda MP3 l-am avut prin clasa a IX-a. Nu existau telefoane atunci care să fie folosite pentru redarea de muzică. Țin minte că la un an doi după (2006/2007) au început să apară „MP4-urile”. Care erau niște playere care redau și video, dar majoritatea nu aveau mai mult de 16GB, iar ecranele erau efectiv minuscule. Cam asta era inovația atunci. Țin minte că am făcut niște trocuri destul de complexe să pun mâna pe unul.

Fast forward. Avem Spotify, Google Play Music, Apple Music, Tidal, Deezer, Youtube Music și cine știe câte servicii de genul or mai fi. Toate au câteva zeci de milioane de piese iar hassle-ul pentru a da play la o piesă e close to zero. Vorbim și despre asta într-un alt articol.

Exercițiul acesta prin care mi-am amintit ce trebuia să faci să „procuri” muzică acum niște ani probabil nu prea are sens pentru generațiile actuale, dar sunt convins că peste niște ani lucrurile vor stat total diferit.

Mi se pare cumva că atunci prețuiam mai mult muzica.

E adevărat, după ce am dat de internet am cumpărat mult mai rar casete sau CD-uri, iar acum cumpăr un CD sau un vinyl doar de dragul nostalgiei și a senzației „autentice” de a asculta muzică. Dar pur și simplu puneam mai mult preț pe ce ascultam și eram nevoit să aleg cu grijă ce track-uri pun pe un CD.

Cam astea sunt amintirile mele. Promit că revin cu un review despre ce servicii de music streaming folosesc și care este setupul care reușește să-mi acopere toate nevoile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *