Skip to content

Dar cum, s-au furat alegerile în ultimii 30 de ani?

scris de Alex Bohariuc, publicat în data de în categoria Uncategorized

Context

La Sectorul 1, în prima zi după închiderea urnelor, când voturile încă se numără este descoperită o potențială fraudare a alegerilor. Un tip, candidat la funcția de consilier din partea PSD, transporta 473 de procese verbale de la sediul Biroului Electoral Sector 1 către Direcția de Mediu, situată în aceeași clădire, care aparent funcționa ca sediu de campanie pentru PSD.

Apoi, în mai multe secții au început să iasă la iveală posibile fraudări: neconcordanțe între datele din sistem și procesele verbale semnate, secții care nu apăreau în sistem, secții unde sunt mai multe voturi decât votanți, un număr mare de voturi anulate.

Lucrurile astea sunt strigătoare la cer, dar din păcate așa arată status quo-ul politic din România.

Cuvinte ca “penal”, “infractor”, “caracatiță” sau “mafie” tind să-și piardă din rezonanță și greutate, deoarece de niște ani buni, decenii, trăim cu ele. Și ne-am obișnuit. Am ajuns un fel de nea Gheorghe care stă la birtul din sat și se uită cum trece viitura pe lângă el, fără să îi pese prea mult. Că oricum vine în fiecare an și nu are rost să-și facă o casă din beton, e mai bună aia din chirpici.

Așa și cu alegerile și aceleași sintagme intrate deja în vocabular de parcă au devenit pietre de căpătâi: „oricum se fură”, „ce putere avem noi?”, „nu merg la vot că nu contează”.

Toată nebunia asta cu voturile furate ridică niște sprâncene și întrebări, mai ceva decât pot instituțiile abilitate să ridice infractorii care râd tâmp la cum se zbat unii să ia pătura de pe caracatiță.

Dar cum, s-au furat alegerile în ultimii 30 de ani?

Well, ce să vezi? Da. Pun pariu că am asistat doar la vârful icebergului și că metodele de furt includ rețele complexe, oameni cu target, amenințați cu pierderea jobului. Și bani, mulți bani la mijloc.

Am înțeles, se fură voturile, what’s next?

Urmează alegerile parlamentare, unde miza e la fel de mare ca la locale, poate mai mare, deoarece PSD acum va trage cu dinții de parlament, pierzând până acum sistematic voturi la europarlamentare, prezidențiale și acum la locale. Se vor agita ca șobolanii în cușcă.

Marea întrebare: e timp până la parlamentare să se întâmple ceva?

Din punctul meu de vedere introducerea votului electronic e departe, în special cu parlamentul actual, chiar dacă așa ar fi normal, mai ales în contextul pandemiei.

Singura soluție pe care o văd este aceeași care de altfel a mai calmat spiritele în secțiile de votare. Și anume: observatorii independenți. Fără ei probabil „băieții” și-ar fi făcut lejer treaba, fără să îi tragă cineva de mânecă.

Câteva concluzii

  • votul tău contează

Cârța, Sibiu – candidatul PNL a câștigat cu o diferență de un vot față de cel al PSD. La fel la Movilița, Vrancea. La Primăria Botoșani PNL a pierdut cu o diferență de 16 voturi, Cornel Zainea de la USR a pierdut în Chiajna cu o diferență de aproximativ 50 de voturi.

  • e timpul să ne implicăm mai mult dacă chiar ne dorim alegeri curate

Eu am luat decizia ca pe 6 decembrie la alegerile parlamentare să particip în calitate de observator. Dacă vrei mai multe detalii despre cum poți participa vezi: https://fiecarevot.ro/.

Este probabil cel mai rapid și sănătos lucru pe care îl putem face pentru alegeri corecte.

  • lupta cu corupția e un proces de eroziune. Nu merge cu „un pumn în cap și pică”

PSD nu va dispărea mâine, la anul sau peste 5 ani. Vor mai simula niște reformări, vor mai schimba niște președinți, dar nu vor dispărea din peisaj prea curând.

Valabil și pentru PNL, ALDE (mai există?) sau PMP.

Cultura baronilor locali există și nu va pierdi prea curând pentru că mai sunt încă o groază pe nota de plată a partidelor.

Sigur există și în USR niște personaje, atât la nivel național, dar mai ales local care te lasă perplex, dar asta e o altă poveste.

Cred însă că o nouă clasă politică e soluția și sper că mandatele pe care le-a luat USRPlus vor demonstra asta.

photo:  Element5 Digital on Unsplash

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *