S-a inflamat iar internetul când un restaurant din București le-a cerut respectuos clienților să aibă grijă de copii.
Context, via EduPedu:
Patronii localului au afișat un mesaj în care clienții însoțiți de copii sunt rugați să-i monitorizeze „tot timpul”, iar cei mici trebuie să „rămână așezați la masă pe toată durata vizitei la restaurant”. În mesaj se mai arată că „alergarea între mese și în zona restaurantului prezintă un risc de rănire, inclusiv deplasări, căderi și ciocniri cu mobilierul sau alți clienți”. Între altele este menționat și „respectul pentru personal” și „pentru alți oaspeți” care ar putea fi deranjați de copiii care le-ar putea „perturba experiența culinară”.
Câteva lucruri și păreri personale, care vin de la cineva care nu are copii:
Cui îi place să vadă copii alergând printre mese când merge să bea o bere la terasă?
Probabil nu multora, dar de asta au apărut restaurantele cu spații de joacă dedicate copiilor, zone pentru adulți sau pur și simplu restaurante adult-only. Ce zic e că în locurile un pic mai civilizate s-au găsit metode care să împace și capra și varza.
Mai există și bunul simț – nu te duci la restaurant cu copiii, tu bagi 4 beri, juma de pachet de Winston și lași odrasla să-și facă de cap.
Copiii au energie, e normal să se plictisească, dar poate e util să nu vezi locurile astea ca niște playgrounds unde “nu contează, e copil, ce vrei să fac?”. Poate un pic de educație? Poate.
Pe de altă parte – te deranjează? Pleci, simplu. Sau spui ce te deranjează la fața locului, încerci să ridici mânuța politicos.
Copiii care plâng în tren / avion
Pentru trenuri, la fel există soluții: chiar ieri am mers cu trenul în Cehia – există vagoane dedicate pasagerilor cu copii sub 10 ani. Există vagoane “de liniște”.
Altfel, există airpods cu Noise Cancelling.
Taberele pro & cons nu rezolvă nimic
Am senzația uneori că România e teritoriul debate-urilor, iar când apare câte un subiect de genul ne aliniem frumos pe 2 coloane, una în stânga, una în dreapta, pregătim ciomagul și așteptăm startul ca să urlăm “ba pe a mă-ti!”. Soluții, canci. Un pic de înțelegere de ambele părți, ridicat mâna când ceva ți se pare greșit și spus pe un ton cât se poate de pașnic și pragmatic – că așa se dezvoltă o societate, nu cu m00ie pe Facebook.